In ultimul timp nu reusesc deloc sa ma regasesc. S-au intamplat atatea lucruri... urate! Acu cateva luni, cand ma uitam in urma, mereu ma gandeam: ce am fost si ce am ajuns. Cand ma gandeam la "ce am ajuns" bineinteles ca ma apasau ganduri grele. Ma simteam intr-o situatie disperata. Nu vreau sa enumar problemele care ma inconjurau.. tu le stii. Ti le-am repetat de atatea ori. Dar nu ai stiut sa ma auzi. Imi promiteai zilnic ca te vei schimba.. dar nimic. Cateva luni mai tarziu, simteam ca ce e in urma.. e floare la ureche! Cu cat inaintam in timp, cu atat problemele mi se pareau mai grave, situatia mai disperata. In momentul de fata, cand scriu acest post, daca ma gandesc la timpul trecut, pot afirma ca eram fericita, pe langa cum sunt acum. Cu toate problemele alea... Ceea ce s-a intamplat zilele astea m-a daramat definitiv.
Acum stiu bine ca nu exista cale de intoarcere. Acum stiu sigur ca eu voi reusi!!... sa trec peste! Dar nu inseamna ca asta imi va aduce fericirea. Simt ca si cum fericire pentru mine nu mai exista in lumea asta. Pentru mine portile fericirii au fost inchise. Tot ma gandesc cu ce oi fi gresit intr-atat sa fiu pedepsita. Oi fi gresit eu undeva.
In ultimul timp vad viata mea ca o stanca enorma, nu ii vad baza... acolo jos e fum.. negru.. mult! E ceva care ma infioara, parca ar vrea sa ma inghita pentru totdeauna in intunericul pustiului si sa ma lase acolo sa ratacesc singura, de nebuna! Nu, nimic frumos nu vad in cale. Nici macar o floricica, un fir de iarba, un copacel, pasari, soare, norisori.. nimic! Doar pietre abrupte. Daca ma uit inapoi, undeva sus tare se vede soarele, se vede verdeata, canta pasarelile, miros frumos floricelele. Se simte viata acolo. Eu insa nu stiu cum am ajuns aici, in aceasta prapastie. Strig, dar nimeni nu ma aude. Inapoi nu ma pot intoarce. Sunt obligata sa merg inainte. Dar imi e frica. Imi e frica de ce este acolo jos, ce se ascunde dupa acel fum dens. O fi lumina si acolo? O fi viata?
Cu cat mai mult cobor, cu atat mai inspaimantatoare pare prapastia. Fumul parca se afunda tot mai mult in timp ce cobor eu. Parca cineva intentionat nu vrea ca sa ajung la sfarsit de cale, eu. Cineva vrea ca sa ma sufoce acea frica, acel necunoscut, acele ganduri. Ma uit in sus... cat de departe sunt zilele frumoase cu soare. Ma uit in jos... si nu vad capatul suferintei. Stiu doar ca trebuie sa merg. Sunt obosita, lihnita, imi e frig. Ma dor picioarele. Merg desculta, pe pietrele reci.. Stiu ca trebuie sa continui. Odata se va sfarsi aceasta calatorie in neant... cu bine sau cu rau.. e un sfarsit.
Atata durere am in suflet ca nu mai simt daca mai conteaza pentru mine cum va fi sfarsitul. Vreau doar sa vina, mai repede. Dar nu, el se indeparteaza.. el ma chinuie... el vrea sa beau paharul de suferinta pana la fund.. sa simt durerea!
O fi vre-o lectie pentru mine? E prea cruda. Iar eu nu sunt o luptatoare. S-ar putea sa nu rezist pana la sfarsit. S-ar putea sa cedez. Rapa e destul de abrupta, incat, daca alunec, nu ma mai am cum sa ma opresc, iar rostogolindu-ma la vale, in viteza, s-ar putea sa ma zdrobesc de o stanca mai ascutita, mai rebela si acolo sa fie sfarsitul.
Cat ma vor mai tine puterile? Cat voi mai rezista?
O rugaminte am doar.. nu ma intereseaza cat va rezista corpul, fizicul. Daca va ceda mintea, acolo vreau sa fie sfarsitul. In acel moment.
-----------------------------------------------
Pentru ce mai traim aceasta viata daca nu ne este data minte destula ca sa stim sa facem lucrurile la timp si sa le facem cum trebuie?
As avea atatea intrebari... dar cui sa le pun? Cine imi poate raspunde? Cine ma poate ajuta? Cine ma poate opri din cadere si sa ma urce sus, acolo unde e soare si canta pasarelele? Acolo unde e vesnica primavara?
Nu mai cred in povesti.. nu mai cred in nimic.
Suntem totalul alegerilor noastre facute de-a lungul vietii si suntem acolo unde am ales noi sa fim. Dar alegerile le facem cu ochii inchisi.. Speram.. dar nu mereu sperantele noastre se adeveresc.
Cad... se face tot mai frig.. se lasa incet intunericul.. si e liniste! O liniste nebuna care ma scoate din minti. Eu si stanca. Nimeni si nimic in jur.
Cad.
